|
MICIO TEMPORE
DON LITTERIU
( continua )
Da tempu immemorabili
non
cc'era documentu
in
cui lu nostru populu facissi
insurgimentu.
Sempri
mansuetu e docili,
summissu,
obbedienti,
purtava
lu so caricu
da
sceccu pazienti.
Quantunqui
cci pruìssiru
lignati
'ntra li costi,
mai
persi la pacenzia a corpa
accussì
tosti.
Risugghia
o pagghia fetida,
basta
ca di mangiari aveva;
e
fu mutanguru,
né vosi mai
arragghiari.
Mai
desi pri disfiziu
né
cauci né tistati;
e
pizzicava st’asinu
di
vera asinitati.
Ma
la virtù ha soi limiti;
lu
sceccu è un animali ch'à
comu
l'autri bestii
l'affetti
soi brutali.
Chi si stizzatu in ultimu
signu,
e chi già la musca cci
afferra
a li testiculi,fa testa,
e
l’occhi
'nfusca.
Sbalanza
avvé di cauci la
cinga
e lu varduni,li vertuli
e
lu carricu ccu tuttu
lu
patruni.
Quannu
nni forzi a
rumpiri
li mutui legami, chi
non
fai fari all'omini, di
pani
o
sacra fami!
E tali
è di Catania
lu
populu, chi senti
di fami
e
di penuria li
spruni
violenti.
|