Politica

Arte

Cultura

Varie

 

 

 

MICIO TEMPORE

 

DON LITTERIU

( continua )

 

Da tempu immemorabili

non cc'era documentu

in cui lu nostru populu facissi

 insurgimentu.

 

Sempri mansuetu e docili, 

summissu, obbedienti,

 purtava lu so caricu  

da sceccu pazienti.

 

Quantunqui cci pruìssiru 

lignati 'ntra li costi,

mai persi la pacenzia a corpa

 accussì tosti.

 

Risugghia o pagghia fetida, 

basta ca di mangiari aveva; 

e fu mutanguru, né vosi mai 

arragghiari.

 

Mai desi pri disfiziu 

né cauci né tistati;

e pizzicava st’asinu 

di vera asinitati.

 

Ma la virtù ha soi limiti; 

lu sceccu è un animali ch'à 

comu l'autri bestii 

l'affetti soi brutali.

 

   Chi si stizzatu in ultimu 

signu, e chi già la musca cci 

afferra a li testiculi,fa testa, 

e l’occhi 'nfusca.

 

Sbalanza avvé di cauci la

cinga e lu varduni,li vertuli

 e lu carricu ccu tuttu

 lu patruni.

 

Quannu nni forzi a 

rumpiri li mutui legami, chi 

non fai fari all'omini, di pani 

o sacra fami!

   

   E tali è di Catania  

lu populu, chi senti di fami

 e di penuria  li  spruni 

violenti.